Igor Dodon și Maia Sandu poartă negocieri în vederea creării, sau revenirii, dar într-o altă formulă la coaliția PSRM-PAS. Discuțiile sunt la un stadiu avansat și în curând cei doi ar putea bate palma – Maia Sandu urmează să revină în funcția de premier, ca Dodon să câștige fără emoții al doilea mandat de președinte, scrie democracy.md.
Portalul scrie că încă nu e clar dacă înțelegerea ar urma să intre în vigoare până la alegerile prezidențiale, sau după.
„Surse bine informate din anturajul uneia dintre părți spun că negocierile se poartă în Germania. Mai exact, o companie, al cărui rol nu este foarte clar, are statut de mediator. Au avut deja mai multe runde de discuții între Igor Dodon și Maia Sandu. Unele directe, altele prin intermediari”, scrie democracy.md.
Scopul, potrivit sursei, este să se ajungă la un „deal” din care să aibă de câștigat ambii.
„Maia Sandu și Igor Dodon au înțeles că dacă vor continua lupta între ei, s-ar putea să câștige al treilea. Ea știe că în actualele circumstanțe i-ar fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil să-l învingă pe Igor Dodon la prezidențiale. În același timp, Dodon înțelege că în situația actuală riscă să rămână fără guvern și fără sprijinul unei majorități parlamentare, iar acest fapt îi pune mult în pericol victoria la viitoarele alegeri, îl va plasa într-o situație similară cu cea de la începutul actualului mandat, când practic nu avea putere de decizie”, explică portalul.
Ideea înțelegerilor este să se revină la coaliția de guvernare de anul trecut, doar că rolul Platformei DA în viitoarea coaliție ar urma să-l joace rămășițele Partidului Democrat, notează democracy.md.
„Pentru a evita eventuale surprize, PAS și PSRM au depus sesizări la Curtea Constituțională în privința organizării anticipatelor odată cu prezidențialele. Totodată, cele două formațiuni vor să testeze și în ce măsură ar putea miza pe o susținere la Curtea Constituțională”, notează portalul amintind că Dodon poate controla doi judecători, alți doi fiind numiți de Guvernul Sandu.
Cei doi politicieni discută pe această temă de aproape două luni. Asta și explică șovăiala PAS în privința demiterii actualului Guvern.
Portalul scrie și despre termenul când ar urma să intre în vigoare acordul viitoarei alianțe.
„Maia Sandu ar prefera ca acest lucru să se întâmple înainte de alegerile prezidențiale, astfel încât să fie sigură că și-a redobândit mandatul de premier și să nu se implice în campanie. Dodon ar prefera însă formarea alianței acum, pentru că pierde majoritatea parlamentară, dar remanierea Guvernului să se producă după prezidențiale. Îi este frică de faptul că alianța cu PAS i-ar putea încurca în campanie”, a mai scris democracy.md.
PSRM și PAS continuă discuțiile, dar intenția acestor partide este clară, mai afirmă portalul.