Substanțe cu efect halucinogen depistate într-un colet la Aeroportul Chișinău: 840 de capsule reținute de autorități

Polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, în comun cu funcționarii vamali, au depistat un colet poștal aflat în tranzit pe ruta Ucraina–Statele Unite ale Americii, în...

Polițiștii de frontieră din cadrul Aeroportului Internațional Chișinău, în comun cu funcționarii vamali, au depistat un colet poștal aflat în tranzit pe ruta Ucraina–Statele Unite ale Americii, în care se aflau substanțe cu efect otrăvitor și halucinogen.

Potrivit autorităților, în urma controlului au fost identificate 12 unități de substanțe și șapte borcane ce conțineau în total 840 de capsule.

Substanțele sunt interzise conform legislației Republicii Moldova, inclusiv în cazul tranzitului, iar coletul împreună cu conținutul acestuia au fost reținute.

Investigațiile pe caz sunt în desfășurare, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră, care au reiterat angajamentul instituției în combaterea criminalității transfrontaliere și au îndemnat cetățenii să respecte legislația în vigoare.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article