
Cetățenilor străini care doresc să-și facă studiile în Statele Unite ale Americii le vor fi verificate conturile de pe rețelele de socializare, pentru conținut antiamerican. Este o nouă directivă a Departamentului de Stat, care va relua procesarea cererilor pentru studenții străini, transmite IPN.
Departamentul a avertizat că funcționarii consulari vor fi atenți la postările și mesajele care ar putea fi considerate ostile SUA, Guvernului american, culturii, instituțiilor sau principiilor sale fondatoare, scrie The Associated Press.
Într-o notificare publică, instituția de la Washington a menționat că a fost anulată decizia din luna mai de a suspenda procesările vizelor de student. Totodată, riscă să fie respinși solicitanții care refuză să își seteze conturile de pe social media ca „publice”, pentru a permite examinarea lor.
Luna trecută, Casa Albă a ordonat misiunilor diplomatice americane din lume suspendarea programării vizelor de student, în contextul în care se pregătește verificarea solicitanților pe rețele de socializare.
Studenții străini care doresc să studieze în SUA sunt de obicei obligați să programeze interviuri la o ambasadă americană din țara lor de origine, înainte de aprobare.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!