
Conform unui studiu recent publicat în Journal of Laryngology and Otolaryngology, aproximativ 70% dintre sportiviprezintă simptome nazale precum obstrucția nazală sau disfuncții ORL, comparativ cu 52% din populația sedentară.
Pentru sportivii afectați, aceste probleme pot reduce capacitatea de oxigenare cu până la 20-30%, limitând semnificativ performanța fizică.
Specialiștii semnalează că, în ciuda investițiilor în antrenori, echipamente şi nutriţie, mulţi sportivi ignoră importanța verificărilor ORL. „Sportivii vin la cabinet plângându-se că nu mai progresează, că le lipsește aerul… dar nimeni nu le-a spus să verifice dacă respiră corect prin nas”, explică medicul ORL Dr. Daniela Ionescu.
Studiile indică că intervențiile care îmbunătățesc permeabilitatea nazală pot crește semnificativ VO₂max şi performanța aerobică. Iar în condiții de antrenament intens sau medii agresive – cum ar fi terenuri cu iarbă artificială, aer rece sau clor – riscurile pentru sănătatea respiratorie cresc.
Medicii sportivi recomandă ca evaluarea ORL să fie inclusă în protocoalele standard de pregătire, alături de testele cardio-vasculare și ortopedice, în special pentru tinerii atleți.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!