Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie sunt indignați de faptul că Ala Nemerenco a primit diplomă fără examene de admitere

Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) sunt indignați de faptul că unul din consilierii prezidențiali a primit diplomă fără examene de admitere, fără...

Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) sunt indignați de faptul că unul din consilierii prezidențiali a primit diplomă fără examene de admitere, fără a urma cursurile și fără a-și susține teza. Este cazul Alei Nemerenco, care a obținut ilegal diploma de master în management în sănătate.

Ecaterina Medvedeva, studentă în anul IV la USMF, a declarat, astăzi, la o conferință de presă, că meseria de medic este o vocație pe care nu o poți primi în mod ilegal sau să o cumperi. Tânăra a menționat că instruirea la USMF se deosebește de instruirea la alte universități. Viitorii medici învață mai mult de 6 ani. Studiile ocupă cea mai mare parte a timpului, iar pentru a fi admis la această instituție, unde pentru un loc se bat 5-6 candidați, ai nevoie de o medie foarte mare.

”Universitatea noastră instruiește profesioniști. Asigură studenții cu literatură necesară, aparataj performant. Sunt create toate condițiile pentru formarea cadrelor medicale profesioniste”, a remarcat viitorul medic.

Studenta a vorbit și despre eforturile pe care le depus astăzi angajații din sănătate pentru combaterea pandemiei

”Săptămâni întregi aceștia sunt departe de cei dragi, riscă cu propriile vieți și se confruntă cu moartea. Fiecare angajat medical știe că este necesar să depui eforturi zi de zi pentru învăța și a te dezvolta”, a declarat tânăra.

Amintim, deputații PSRM au solicitat Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale să anuleze ordinul prin care a fost eliberată ilegal diploma de master pe numele consilierului președintelui Maia Sandu, Ala Nemerenco. Parlamentarii socialiști au declarat că dacă ministerul va ignora acest apel, atunci ei se vor adresa Procuraturii Generale. Totodată, socialiștii au somat-o pe Nemerenco să-și dea demisia de onoare și au remarcat că președintele Sandu a eșuat în promisiunea de a promova în funcții doar persoane integre și profesioniste chiar de la început de mandat.

In this article