Speluncă de droguri deconspirată de polițiști într-un apartament din sectorul Botanica

Polițiștii de investigație au intrat în posesia unei informații operative, precum că într-un apartament din sectorul Botanica, este organizată o speluncă de consum de droguri. Astfel, timp de...

Polițiștii de investigație au intrat în posesia unei informații operative, precum că într-un apartament din sectorul Botanica, este organizată o speluncă de consum de droguri.

Astfel, timp de o săptămână polițiștii și procurorii au efectuat măsuri speciale de investigații, unde au stabilit că proprietarul apartamentului, un bărbat de 43 de ani,  și-a transformat locuința într-un loc pentru consum de droguri, unde se adunau, cu regularitate persoane consumatoare de droguri.

La fel, cu antrenarea investigatorilor sub acoperire, de la proprietarul apartamentului,  sub controlul Poliției, au fost achiziționate droguri sintetice (sare), ceea ce demonstrează și înstrăinarea drogurilor cu scopul obținerii unui profit.

Ca urmare a perchezițiilor în apartamentul suspectului, polițiștii au  depistat opt persoane consumatoare de droguri. De asemenea, a fost  ridicată masă solidă granulată de diferite culori care se presupune a fi drog sintetic, aparate artizanale destinate pentru consumul de droguri,  cântare electronice la scară mică cât și alte obiecte.

Proprietarul apartamentului nu este la prima abatere de la lege,  având la moment pe rol în instanța de judecată o cauză penală pentru organizarea și întreținerea speluncii.

Dacă va fi demonstrată vinovăția pe două  capete de acuzare,acesta riscă închisoare pe un termen de până la 4 ani și,  respectiv,  pentru înstrăinarea drogurilor de la 7 la 15 ani privațiune de libertate.

Acțiunile de documentare au fost desfășurate de ofițerii Direcției  antidrog a INI,  în comun cu ofițerii de urmărire penală a IP Rîșcani sub conducerea Procuraturii Chișinău,  Oficiul Rîșcani.

In this article