Spărgeau ușile magazinelor cu pietre și sustrăgeau bunuri: închisoare pentru doi inculpați implicați în furturi în municipiul Chișinău

Procuratura municipiului Chișinău anunță condamnarea a doi bărbați, ambii în vârstă de 30 de ani, pentru mai multe infracțiuni comise în Chișinău. Primul inculpat a fost găsit vinovat...

Procuratura municipiului Chișinău anunță condamnarea a doi bărbați, ambii în vârstă de 30 de ani, pentru mai multe infracțiuni comise în Chișinău.

Primul inculpat a fost găsit vinovat de patru episoade de furt, un jaf și deținere de droguri. Instanța i-a stabilit o pedeapsă de 5 ani și 6 luni de închisoare, iar, ținând cont de o condamnare anterioară din ianuarie 2025, pedeapsa definitivă a fost majorată la 6 ani și 3 luni.

Cel de-al doilea inculpat a fost condamnat pentru furt, comis împreună cu primul inculpat. Acesta a primit inițial o pedeapsă de 1 an de închisoare, însă, cumulată cu condamnările anterioare, instanța a stabilit o pedeapsă finală de 5 ani de detenție.

Potrivit anchetei, în perioada 2021–2023, primul inculpat, împreună cu un complice, a comis mai multe furturi din magazine din capitală. Aceștia forțau ușile cu pietre, pătrundeau în interior și sustrăgeau telefoane mobile, ceasuri inteligente și alte bunuri, prejudiciul total depășind 110.000 de lei.

Cel de-al doilea inculpat a participat la un singur episod, în cadrul căruia a fost furat un televizor dintr-un centru comercial.

Totodată, în 2022, primul inculpat a fost prins cu o substanță stupefiantă de tip PVP, deținută pentru consum personal. Ulterior, în 2023, acesta a comis un jaf, agresând o persoană și sustrăgând o țigară electronică.

În fața instanței, ambii inculpați și-au recunoscut vina.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article