
Un bărbat cu antecedente penale a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru viol comis asupra concubinei sale, într-un caz cutremurător de agresiune sexuală și violență domestică petrecut în fața membrilor familiei, într-un sat din raionul Soroca.
Judecătoria Soroca a pronunțat sentința în cazul unui bărbat care, în noiembrie 2024, a violat-o pe concubina sa în prezența fratelui acesteia, sub amenințarea cu un cuțit, într-un context de consum excesiv de alcool și violență fizică repetată. Agresiunea a avut loc în gospodăria mamei victimei, unde se aflau mai mulți membri ai familiei, inclusiv un copil minor, transmite breakingnews.md cu referire la observatorul.md.
Potrivit instanței, inculpatul a întreținut un act sexual pervers neconsimțit cu victima, profitând de starea de teroare în care aceasta se afla. Agresorul, aflat în stare de ebrietate, a fost recidivist, cu condamnări anterioare, inclusiv pentru fapte similare. La momentul comiterii infracțiunii, acesta nu era încadrat în câmpul muncii și avea un comportament violent documentat.
Instanța a reținut ca elemente agravante starea de ebrietate în momentul comiterii faptei și faptul că inculpatul a fost anterior condamnat pentru o infracțiune de același gen. De asemenea, comportamentul său în cadrul cercetărilor a fost considerat nesatisfăcător. La momentul intervenției poliției, victima plângea și tremura, în timp ce agresorul își încheia pantalonii, fiind surprins în flagrant. În fața acestor dovezi, instanța a decis condamnarea agresorului la 10 ani de închisoare în penitenciar de tip semiînchis.
Violența domestică continuă să fie o rană adâncă în societatea noastră, iar acest caz demonstrează că tăcerea poate costa scump. Intervenția promptă a martorilor și reacția autorităților au făcut posibilă tragerea la răspundere a agresorului și protejarea victimei.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!