Șor oferă ajutor în urma ciclonului devastator: Să lăsăm politica deoparte, oamenii au nevoie de ajutor acum

În contextul ciclonului care a provocat daune semnificative în sudul și centrul Republicii Moldova, liderul politic Ilan Șor a transmis un mesaj prin care îndeamnă autoritățile să colaboreze...

În contextul ciclonului care a provocat daune semnificative în sudul și centrul Republicii Moldova, liderul politic Ilan Șor a transmis un mesaj prin care îndeamnă autoritățile să colaboreze pentru a oferi ajutor cetățenilor afectați.

„Prieteni, să lăsăm politica deoparte. În Moldova s-a abătut un dezastru, un ciclon puternic face ravagii. Casele, grădinile și beciurile sunt inundate. Deja este clar că oamenii din sudul și centrul țării suportă daune materiale semnificative”, a declarat Șor.

Acesta a anunțat că ANO „Eurasia”, organizație aflată sub sancțiuni americane, este pregătită să intervină pentru a ajuta victimele ciclonului.

„ANO „Eurasia” este gata să ofere ajutor imediat, fără birocrație. Dacă guvernul nu ne va împiedica, vom transfera imediat o sumă considerabilă în contul Ministerului Finanțelor,” a menționat liderul.

Șor a făcut, de asemenea, un apel către premierul Dorin Recean și membrii guvernului, îndemnându-i să colaboreze pentru a ajuta populația afectată.

„Dorin Recean, mă adresez guvernului, ministerelor care, presupun, evaluează acum daunele și se gândesc cum să ajute oamenii. Fac apel să uităm de divergențele politice și să acționăm împreună”, a menționat politicianul.

El a încheiat mesajul cerând autorităților să contacteze organizația „Eurasia” pentru a facilita transferul fondurilor.

„Rugați-vă colaboratorii să ia legătura cu ‘Eurasia’ la adresa [email protected]. Vom transfera toate fondurile necesare”, a conchis Ilan Șor.

In this article