
Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a anunțat un nou sistem de aplicare a sancțiunilor pentru șoferii care încalcă regulile de circulație, utilizând camerele video de monitorizare a traficului. Astfel, cei care sunt surprinși încălcând legea vor primi înștiințări prin scrisori recomandate, în care li se va aduce la cunoștință încălcarea fixată de camerele de trafic.
Dacă șoferii nu se prezintă în termen de 60 de zile pentru întocmirea procesului verbal, amenda va fi aplicată din oficiu. Ulterior, procesul verbal va fi trimis și el prin scrisoare recomandată. Dacă amenda nu este plătită în termen de 30 de zile, cazul va fi transmis executorului judecătoresc, iar sancțiunile vor deveni mai severe.
Șeful Direcției de monitorizare și documentare a traficului rutier din cadrul INSP, Igor Postu, a subliniat că camerele de monitorizare fixează doar încălcările care pot genera accidente grave sau care prezintă un risc semnificativ pentru siguranța rutieră, cum ar fi depășirea vitezei legale, necuplarea centurii de siguranță sau utilizarea telefonului mobil la volan.
În plus, Postu a precizat că, odată ce șoferul primește notificarea de încălcare, are obligația de a se prezenta la autoritățile competente în termen de 60 de zile. Dacă nu respectă această cerință, procesul verbal va fi întocmit automat, iar sancțiunea va fi aplicată. Șoferul are 30 de zile pentru a plăti amenda, cu posibilitatea de a achita jumătate din sumă dacă plătește în termen de trei zile lucrătoare.
În 2024, camerele de monitorizare a traficului rutier au înregistrat aproape 487.000 de încălcări ale regulilor de circulație, iar în urma acestora au fost întocmite peste 191.000 de procese verbale. Totalul amenzilor aplicate a depășit 129 de milioane de lei, din care aproape 44 de milioane de lei au fost deja achitate. Sistemul automatizat de supraveghere a circulației rutiere cuprinde în prezent 73 de posturi, dintre care 48 sunt amplasate în municipiul Chișinău.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!