Șofer din Soroca amendat după ce a încercat să mituiască polițiștii

Un șofer din raionul Soroca a fost condamnat după ce a încercat să mituiască agenții de patrulare pentru a evita sancțiunea contravențională. Incidentul a avut loc pe 11...

Un șofer din raionul Soroca a fost condamnat după ce a încercat să mituiască agenții de patrulare pentru a evita sancțiunea contravențională. Incidentul a avut loc pe 11 aprilie 2025, pe traseul R-14.

Conducătorul auto a fost oprit pentru încălcarea regulilor de circulație și a recunoscut că acumulase deja 14 puncte de penalizare, riscând o nouă sancțiune. Pentru a scăpa de procesul-verbal, șoferul a plasat în portbagajul mașinii de serviciu două bancnote – una de 100 și alta de 50 de dolari – declarând că banii sunt pentru a nu fi tras la răspundere. Gestul a fost documentat pe loc, iar agenții au sesizat imediat Inspectoratul de Poliție Soroca.

În fața instanței, inculpatul și-a recunoscut fapta, declarând că regretă cele întâmplate și solicitând aplicarea unei pedepse minime. Judecătorii au ținut cont de circumstanțele atenuante – recunoașterea vinovăției și lipsa antecedentelor penale – dar și de faptul că inculpatul acumulase anterior mai multe sancțiuni contravenționale. Pe baza probelor, inclusiv înregistrările bodycam, declarațiile martorilor și expertiza bancnotelor, instanța a stabilit că fapta reprezintă corupere activă, prevăzută de articolul 325 alin. (1) din Codul Penal. Sentința dispune aplicarea unei amenzi de 500 unități convenționale (echivalentul a 25.000 lei), plus achitarea a 2.100 lei drept cheltuieli judiciare. Totodată, bancnotele folosite pentru tentativă au fost trecute în venitul statului. Instanța subliniază că orice încercare de a mitui un funcționar public constituie infracțiune, indiferent de valoarea sumei oferite. Sentința poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.

 

 

 

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article