Igor Dodon a convocat o ședință de lucru cu membrii activului Consiliului Societății Civile pe lângă Președintele Republicii Moldova. În cadrul întrevederii s-a discutat un spectru larg de chestiuni legate de activitatea Consiliului. Totodată, au fost analizate acțiunile întreprinse în ultimii trei ani de când acesta a fost creat.
„În cei trei ani de activitate a Consiliului, am prezidat 21 de ședințe cu președinți de comisii, în cadrul cărora au fost abordate și consultate cele mai importante inițiative prezidențiale lansate de mine în domeniul social-economic, justiție, educație, administrație publică și tineret. Totodată, în perioada anilor 2017-2020, comisiile Consiliului Societății Civile au organizat circa 144 de ședințe tematice și au înaintat peste 330 de inițiative și propuneri, care au venit ca suport important pentru concretizarea priorităților administrației prezidențiale și a Guvernului.
De asemenea, cu suportul direct al Consiliului Societății Civile în anii 2017-2020 am organizat multiple activități în domeniul social, economic, cultural și al educației patriotice”, a precizat Igor Dodon.
Precizăm că la formarea Consiliului Societății Civile a fost preluată experiența Italiei, Cehiei, Marii Britanii și a Rusiei.