Fruntaşii PPDA dau vina pe cei din PAS pentru disensiunile din interiorul blocului ACUM. În opinia vicepreşedintelui Platformei DA, Alexandru Slusari, discordiile au apărut în momentul în care formaţiunea Maiei Sandu a optat pentru divizarea blocului „ACUM”, în Parlament, transmite Breaking News.
„Cunoaşteţi bine că nu noi am fost cei care am pledat pentru divizarea blocului „ACUM”. Ca atare, dispariția blocului „ACUM” a fost constată atunci când au apărut două fracţiuni în Parlament, acelaşi lucru s-a întâmplat şi la Consiliului Municipal Chişinău”, a declarat Alexandru Slusari, în cadrul unui briefing de presă.
Şi lidera PAS, Maia Sandu, a confirmat, zilele trecute, într-un interviu pentru postul de televiziune Prime, că liderii PPDA şi PAS se întâlnesc din ce în ce mai rar.
„Discutăm mai rar cu toate că eu de vreo două săptămâni tot încerc să-l prind să avem o discuţie, dânsul e ocupat, sper când revine, că e plecat din ţară, să discutăm”, a declarat Maia Sandu.