SIS a actualizat lista persoanelor implicate în terorism: doi cetățeni irakieni, incluși

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a completat lista națională a persoanelor implicate în activități teroriste și finanțarea terorismului, adăugând două nume noi. Este vorba despre doi cetățeni...

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a completat lista națională a persoanelor implicate în activități teroriste și finanțarea terorismului, adăugând două nume noi. Este vorba despre doi cetățeni irakieni, incluși recent și în listele internaționale de sancțiuni.

Decizia a fost oficializată printr-un ordin publicat în Monitorul Oficial. Potrivit informațiilor disponibile, unul dintre cei vizați, Sami Jasim Muhammad Jaata Al-Jaburi, este considerat o figură-cheie în finanțarea organizației teroriste Stat Islamic/Daesh, fiind implicat în administrarea resurselor financiare ale grupării.

Cel de-al doilea nume, Abd El Hamid Salim Ibrahim Brukan Al-Khatouni, cunoscut și sub aliasul Abu Omar al-Sarraf, este, la rândul său, suspectat de implicare în susținerea financiară a aceleiași organizații.

Autoritățile precizează că actualizarea listei face parte din eforturile continue de aliniere la regimurile internaționale de sancțiuni și de prevenire a riscurilor asociate terorismului.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article