Centrul Național Anticorupție raportează mai multe activități, desfășurate săptămâna trecută pe componenta de combatere a corupției, dar și alte acțiuni din spectrul de atribuții instituționale. Astfel, CNA a reținut un angajat al Ocolului Silvic din Soroca, într-un dosar de trafic de influență, care ar fi promis să favorizeze un candidat la obținerea permisului de conducere prin influențarea membrilor comisii de examene. Totodată, o avocată a fost reținută într-un dosar de trafic de influență, fiind denunțată de o altă avocată care i-ar fi transmis mijloace financiare necuvenite pentru influențarea unei decizii de judecată. Vineri, ofițerii CNA au efectuat cercetarea la fața locului a unui complex de blocuri locative, amplasate în or. Codru, str. Schinoasa Vale. Acțiunile au avut loc în cadrul unor cauze penale, pornite pe depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte publice, săvârșite de către factori de decizie din cadrul Primăriei or. Codru.
Menționăm că la moment, o persoană este deținută în izolatorul Centrului, iar alte 10 persoane, arestate în dosarele pornite de CNA, sunt plasate în penitenciare. În perioada de referință, ofițerii de urmărire penală au inițiat 27 de cauze penale, în total fiind în procedură 512 de dosare.
De asemenea, Agenția de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI) a CNA a emis ordonanțe de sechestru, în baza delegațiilor Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA, pe o încăpere locativă în valoare de 400 de mii de lei, într-un caz de corupere pasivă. Totodată, prin încheierea judecătorului au fost confirmate sechestre în suma de peste 600 de mii de lei. Săptămâna trecută, pe conturile trezoreriale ale Agenției au fost depuse 200 de mii de lei.
Pe domeniul de prevenire a corupției, Direcția legislație a finalizat și a remis autorilor 13 de rapoarte de expertiză anticorupție și 12 avize pe marginea unor proiecte de acte normative, examinate săptămâna trecută. În perioada menționată au fost organizate 5 instruiri anticorupție pentru 665 de persoane. De asemenea, au fost finalizate 7 expertize criminalistice. CNA notifică inițierea a 2 analize operaționale, eliberarea a 176 de caziere de integritate, recepționarea a 38 de apeluri la linia națională anticorupție și 1437 de materiale înregistrate în cancelaria Centrului.