Și-ar fi omorât soția cu o sapă: Principalul suspect, trimis în judecată

La data de 01 iunie 2023, angajații poliției au recepționat apelul telefonic al fiului victimei (domiciliată într-un sat din raionul Cimișlia), pe faptul că acesta, revenind de la...

La data de 01 iunie 2023, angajații poliției au recepționat apelul telefonic al fiului victimei (domiciliată într-un sat din raionul Cimișlia), pe faptul că acesta, revenind de la muncă acasă, a depistat-o pe masa sa decedată în fundul grădinii, însângerată, cu multiple leziuni ale capului.

Ieșind la fața locului, organul de urmărire penală a constatat în grădina gospodăriei, în iarbă, cadavrul femeii de 57 de ani, care prezenta multiple traume ale oaselor capului, provocate de un obiect ascuțit-tăietor.

În cadrul cercetării cazului, au apărut suspecții precum că soțul victimei în vârstă de 56 de ani, care a revenit din penitenciar în luna octombrie 2022, unde și-a ispășit pedeapsă pentru violență în familie, a și săvârșit fapta.

Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, acuzatul, la data de 01 iunie 2023, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmare a unui conflict cu soția sa, i-a aplicat cel puțin 10 lovituri cu tăișul unei sape în regiunea capului, iar văzând că soția nu dădea semne de viață, a ascuns cadavrul acesteia în iarbă, după care a mers în domiciliu și s-a schimbat de haine.

Potrivit investigațiilor, în cadrul expertizării stării psihice a bărbatului, în timpul omorul soției, acesta a acționat cu discernământ.

La data de 03 iunie 2023, în privința învinuitului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv.

La 30 iunie 2023, cauza penală a fost remisă la Judecătoria Cimișlia, sediul central, pentru examinare în fond.

In this article