Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS) a înregistrat sâmbătă, în vestul Afganistanului, cinci cutremure consecutive cu magnitudini cuprinse între 4,7 şi 6,3, fără a fi raportate victime sau pagube materiale imediate.
Primul seism, cel mai puternic, a avut loc la ora locală 12:11 (+5:30 GMT), la o adâncime de 14 kilometri şi la 33 de kilometri de oraşul Zindah Jan, situat în provincia Herat, transmite breakingnews.md cu referire la Protv.ro.
Au urmat patru replici consecutive, de 5,5, 4,7, 6,3, respectiv 5,9 grade, într-o perioadă de o oră, conform datelor USGS.
Al patrulea cutremur, de asemenea cu magnitudinea 6,3, a fost înregistrat la aproximativ zece kilometri adâncime şi la circa 29 de kilometri de Zindah Jan.
Autorităţile afgane nu au raportat victime sau pagube materiale imediate.
Aceste cutremure s-au produs în aceeaşi săptămână în care Afganistanul, Nepalul şi India au înregistrat cinci cutremure consecutive, cu magnitudini cuprinse între 2,5 şi 6,2. Cel care a zguduit Afganistanul a fost de 4,7, înregistrat marţi la o adâncime de 10 kilometri, în oraşul Fayzabad, în vestul Afganistanului, potrivit Centrului Naţional de Seismologie (NCS) din India.
Afganistanul se numără printre ţările cele mai predispuse la dezastre naturale şi are o populaţie foarte vulnerabilă, în mare parte săracă, şi o infrastructură insuficientă pentru a face faţă inundaţiilor sau cutremurelor, notează EFE.
La sfârşitul lunii iunie a anului trecut, un seism similar, cu magnitudinea 5,9, care a lovit provinciile estice Paktika şi Khost, la graniţa cu Pakistanul, a provocat moartea a peste o mie de persoane şi rănirea altor aproximativ 1.500, pe lângă distrugerea a sute de case.
Ţara asiatică a suferit, de asemenea, de pe urma unuia dintre cele mai mari dezastre provocate de cutremure, în februarie 1998, când două cutremure cu magnitudinea 5,9, respectiv 6 au lovit nordul ţării şi au provocat moartea a aproximativ 4.000 de persoane. Câteva luni mai târziu, la sfârşitul lunii mai, un alt cutremur, de 7 grade, a lovit aceeaşi zonă, provocând circa 5.000 de decese.