Gazificarea raionului Telenești a fost una din problemele prioritare de pe agenda întrevederii președintelui Igor Dodon cu conducerea locală. Șeful statului a declarat că va acorda sprijin administrației rationale pentru rezolvarea acestei probleme. Din cele 54 de localități ale raionului Telenești, doar 21 sunt conectate la gazoduct.
“Ținând cont de bugetul auster al consiliului raional, s-a solicitat sprijinul autorităților statului în construcția de mai departe a conductei de presiune înaltă Chiștelnița – Ordășei, lucrările căreia au fost demarate în anul 2007, dar n-au fost finalizate din lipsa de surse financiare”, a scris Igor Dodon, într-o postare pe Facebook.
Totodată, conducerea raionului mizează pe susținerea actualei guvernări în renovarea drumului Clișova-Suhuluceni – Leușeni – Verejeni (22 km). Suma totală a proiectului constituie 89 mil. lei, din care au fost valorificate doar 21 milioane. De asemenea se dorește implementarea proiectelor de construcție a tronsonului de drum Țînțăreni – Chiștelnița – Ignăței – Trifești, a stației de tratare a apelor uzate pentru locuitorii satelor Suhuluceni și Coropceni, dotarea spitalului raional cu aparataj necesar și altele.
“Am subliniat, că dezvoltarea regiunilor țării este una din grijile permanente ale conducerii țării și vom acorda tot sprijinul posibil în soluționarea problemelor abordate”, a mai scris Igor Dodon.
În semn de apreciere pentru munca în organele administrației publice locale și pentru contribuție la sporirea eficienței acestora, șeful statului a conferit Diploma de Onoare a Președintelui Republicii Moldova unui grup de funcționari publici din raionul Telenești.