Ședința CUC, iarăși blocată: Relevăm degradarea continuă a situației în Zona de Securitate

Delegația Republicii Moldova condamnă poziția distructivă a părții transnistrene care de mai multe luni blochează intenționat ședințele Comisiei Unificate de Control. Potrivit...

Delegația Republicii Moldova condamnă poziția distructivă a părții transnistrene care de mai multe luni blochează intenționat ședințele Comisiei Unificate de Control.

Potrivit comunicatului de presă al Biroului politici pentru reintegrare, ședința ordinară la care urmau a fi examinate o serie de probleme cu impact direct asupra regimului Zonei de Securitate, nu a fost deschisă.

„În declarația semnată de membrii delegației Republicii Moldova este relevată degradarea continuă a situației în Zona de Securitate, în special începând cu anul 2020, când exponenții Tiraspolului au admis un număr record de încălcări ale prevederilor înscrise în documentele operațiunii de pacificare”, se arată în comunicat.

Amintim că ședințele ordinare ale Comisiei Unificate de Control nu s-au ținut din octombrie 2020 pe motivul respingerii subiectelor propuse pentru ordinea de zi. Partea transnistreană refuză categoric nu doar identificarea soluțiilor, ci chiar cel puțin discutarea problemelor legate de răpirile de persoane care au avut loc în Zona de Securitate, despre situația care s-a creat în Zona de Securitate după introducerea abuzivă în mai 2019 a așa-numitor grăniceri, despre inițierea elaborării unui regulament al Comandamentului Militar Întrunit sau despre cauzele nesemnării rapoartelor acestuia.

In this article