Șapte persoane au murit săptămâna trecută în urma complicațiilor provocate de COVID-19.
Despre aceasta a raportat Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
Astfel, pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate 486 de cazuri de COVID-19. În rândul copiilor, au fost raportate 73 de cazuri.
Totodată, patru bărbați și trei femei cu vârstele cuprinse între 51 și 84 de ani au murit din cauza COVID-19.
De asemenea, în perioada 22 – 28 ianuarie, morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) s-a manifestat la un nivel de intensitate medie, constituind 10.350 de cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii (58,9%).
Totodată, au fost raportate 229 de cazuri de gripă sezonieră (mun. Chișinău – 146; Bălți – 25, Edineț – 11, Florești – 10, Fălești -9, Sângerei – 8, Briceni și Cahul – 4, Dondușeni – 3, Comrat, Dubăsari, Glodeni, Ialoveni, Rezina, Râșcani, Soroca, Strășeni și Șoldănești – câte un caz). Cazurile au fost raportate la persoane care fac parte din următoarele grupe de vârstă: 0-4 ani (64 cazuri), 5-14 ani (67 cazuri), 15-29 ani (14 caz), 30-64 ani (46 cazuri), 65 ani și mai mult (38 cazuri).
ANSP recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție (păstrarea distanței sociale, evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă și a măsurilor sanitare la locul de trai, la locul de muncă, de educație și învățământ, cu aerisirea spațiilor închise, purtarea măștilor în instituțiile medicale) și să se adreseze la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19 (febră, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare, frisoane).