Șantaj și crimă: detalii din cazul barmanului moldovean ucis în Italia

Riccardo Salvagno, polițist italian în vârstă de 40 de ani, a recunoscut oficial că a tras mortal asupra barmanului moldovean Sergiu Țărnă, în vârstă de 25 de ani....

Riccardo Salvagno, polițist italian în vârstă de 40 de ani, a recunoscut oficial că a tras mortal asupra barmanului moldovean Sergiu Țărnă, în vârstă de 25 de ani. Crima a avut loc în noaptea de 30 spre 31 decembrie într-o suburbie a Veneției. Salvagno susține că împușcătura a fost „accidentală”, produsă într-o stare de stres extrem. 

Potrivit anchetatorilor, Salvagno și presupusul complice, Andrea Vescovo, de 38 de ani, l-ar fi răpit pe Sergiu Țărnă, amenințându-l cu arma de serviciu, și l-au transportat pe un câmp unde a avut loc împușcătura fatală.

Apărarea susține că împușcătura nu a fost o execuție de la mică distanță, ci s-ar fi produs în condiții de vizibilitate redusă și într-o stare alterată a suspecților, care ar fi consumat cocaină anterior.

Motivul principal invocat de Salvagno ar fi fost șantajul: polițistul afirma că se temea pentru cariera sa după ce ar fi fost amenințat cu publicarea unei înregistrări compromițătoare. În declarații, acesta a descris victima drept „infiltrat” și a afirmat că persoane necunoscute l-ar fi presat să comită fapta.

Deși a recunoscut împușcătura, Salvagno neagă amenințarea familiei complicelui său și susține că și-a cerut scuze pentru implicarea acestuia.

Ancheta continuă pentru clarificarea tuturor circumstanțelor crimei. Sergiu Țărnă a fost găsit decedat pe un câmp din Italia în dimineața zilei de 31 decembrie, iar înmormântarea sa a avut loc pe 15 ianuarie 2026 la Biserica ortodoxă „Santa Lucia” din Zelarino, în prezența familiei și prietenilor

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

 

In this article