Un bărbat de 29 de ani din Orhei s-a ales cu dosar penal, după ce ar fi urcat în stare de ebrietate la volan, punând în pericol atât propria viață cât și a celorlalți participanți la traficul rutier.
Ieri, după ora 23:00, un echipaj al Inspectoratului de poliție Orhei a observat la intersecția străzilor M. Eminescu cu V. Lupu, un automobil de marcă Hyundai, șoferul căreia a ignorat cerințele indicatorului p. 3.20.2 (virarea la stânga interzisă).
Șoferul, fiind supus testării alcoolscopice, aparatul Drager a arătat o concentrație de 0.82 mg/l alcool în aerul expirat.
Autovehiculul a fost dus la parcarea specială, iar bărbatul urmează a fi cercetat penal pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate avansată, pentru care riscă muncă neremunerată în folosul comunității de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Siguranţa rutieră reprezintă o prioritate a Poliției, astfel că, polițiștii desfăşoară zilnic acțiuni pentru prevenirea producerii de accidente de circulaţie.
Amintim că, nerespectarea regulilor de circulaţie şi neadaptarea conduitei la condiţiile de trafic de către unii conducători auto, pot fi factori de risc care pot genera o creştere a numărului de accidente rutiere.
Important! Dacă porniți la drum, adoptaţi o conduită preventivă și respectați indicațiile polițistului aflat în teren, pentru a ajunge în siguranță la destinație.
v