S-a prezentat drept polițist și angajat „Moldtelecom”: un bătrân de 76 de ani a transmis escrocilor peste 216 mii de lei

Poliția a înregistrat, în ultimele 24 de ore, trei cazuri de escrocherie telefonică, în urma cărora victimele au fost prejudiciate cu peste 431 de mii de lei. Potrivit...

Poliția a înregistrat, în ultimele 24 de ore, trei cazuri de escrocherie telefonică, în urma cărora victimele au fost prejudiciate cu peste 431 de mii de lei. Potrivit oamenilor legii, toate infracțiunile au fost comise anterior, însă au fost raportate abia în ultimele 24 de ore.

În același timp, polițiștii anunță că alte 82 de tentative de escrocherie telefonică au fost prevenite datorită vigilenței cetățenilor. În aceste situații, oamenii și-au dat seama la timp că sunt ținta unor escroci și nu au suferit pierderi financiare.

Unul dintre cazurile raportate a avut loc la Stăuceni. La 1 septembrie, un bărbat în vârstă de 76 de ani a fost contactat telefonic de un necunoscut care s-ar fi prezentat mai întâi drept angajat al companiei „Moldtelecom”, iar ulterior drept reprezentant al Poliției.

Sub pretextul existenței unor probleme care ar necesita intervenția instituțiilor respective, individul ar fi reușit să-i câștige încrederea victimei și să o convingă să îi ofere bani.

În cele din urmă, bărbatul a transmis fizic peste 216.500 de lei.

Poliția le recomandă cetățenilor să manifeste prudență în cazul apelurilor telefonice în care li se solicită bani, date bancare sau alte informații personale. Oamenii legii subliniază că escrocii se pot prezenta drept angajați ai unor instituții sau companii cunoscute pentru a câștiga încrederea victimelor.

În cazul unui apel suspect, conversația trebuie întreruptă imediat, iar situația raportată Poliției la numărul 112.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article