
Rusia a lansat 16 drone „kamikaze” în Ucraina în timpul nopţii de joi spre vineri, a anunţat astăzi armata ucraineană, la o zi după ce Moscova a tras zeci de rachete în cel mai recent atac al său împotriva infrastructurii critice din Ucraina, conform Agerpres.
Forţele Aeriene Ucrainene au transmis că toate cele 16 drone, care – potrivit relatărilor sale – au fost lansate din sud-est şi nord -, au fost distruse de apărarea antiaeriană a Kievului.
Primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, a declarat pe canalul său de Telegram că şapte drone au ţintit Kievul, dintre care cinci au fost distruse în oraş şi două înainte de a ajunge la Kiev.
O clădire administrativă din Kiev a fost distrusă parţial, potrivit lui Serghei Popko, şeful administraţiei militare a Kievului, care a adăugat că nu există informaţii despre posibile victime.
Rusia a lansat o întreagă serie de atacuri cu drone şi rachete împotriva Ucrainei, de la jumătatea lunii octombrie, afectând grav infrastructura energetică a ţării şi obligând autorităţile ucrainene să întrerupă alimentarea cu energie electrică, în mod planificat sau în regim de urgenţă.