Rusia a lansat un val de atacuri kamikaze cu drone asupra Kievului şi a regiunii sale pentru a doua noapte la rând, a declarat miercuri armata ucraineană, cu câteva ore înainte ca Zelenski să se întâlnească cu liderii NATO la summitul de la Vilnius, scrie The Guardian.
Potrivit informaţiilor preliminare ale armatei ucrainene, nu au existat rapoarte imediate privind victime sau distrugeri majore. Toate dronele au fost interceptate înainte de a-şi atinge ţintele.
„A 504-a zi a invaziei la scară largă a Federaţiei Ruse în Ucraina. Inamicul a lansat un alt atac aerian asupra capitalei”, a declarat Serhii Popko, şeful administraţiei militare de la Kiev, pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
Martorii Reuters din Kiev au auzit la Kiev explozii asemănătoare cu sunetul sistemelor de apărare aeriană care interceptează obiecte aeriene. Nu se ştie câte drone iraniene Shahed a lansat Rusia şi câte au fost interceptate.
Alerte aeriene au fost emise timp de peste două ore deasupra Kievului şi în întreaga Ucraină, iar luptele au continuat în timp ce liderii NATO s-au reunit pentru un summit pe care Kremlinul l-a criticat, avertizând că Moscova va răspunde pentru a-şi proteja propria securitate.
Cu o noapte înainte, Rusia a lansat 28 de drone asupra Kievului şi a portului sudic Odesa, apărarea aeriană a Ucrainei doborând 26 dintre dronele Shahed.