Compania miliardarului Nathaniel Rothschild, NR Investments Limited, a anunțat noaptea trecută că renunță la Aeroportul Internațional Chișinău, transmite Breaking News.
„Compania de investiții NR Investments Limited, din Guernsey, Channel Islands, confirmă astăzi (22 decembrie) că și-a cedat interesul pentru Komaksavia Airport Invest Ltd și nu mai deține un interes indirect în Avia Invest S.R.L.”, se arată în comunicat de presă al NR Investments Limited.
În ultima perioadă, presa din Republica Moldova, cât și cea internațională, a scris despre presiuni care se fac pentru ca singura poartă aeriană a țării să ajungă pe mâna companiilor rusești. Mai exact, presa a scris că președintele țării, Igor Dodon, ar dori să controleze personal, sau de către oameni de afaceri din Federația Rusă, Aeroportul Internațional Chișinău.
Amintim că NR Investments Limited a preluat compania „Komaksavia Airport Invest Ltd”, care deținea compania Avia-Invest, concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău. Compania deținută de Nathaniel Rothschild anunța că este dispusă să investească pentru modernizarea și dezvoltarea Aeroportului Internațional Chișinău, cerând însă siguranță și previzibilitate la nivel politic.