România: copil de 5 ani dispărut, găsit viu după două nopți de căutări

Toma-Alexandru Zerestea, copilul de cinci ani dispărut luni seara din localitatea Sebeșu de Jos, județul Sibiu, a fost găsit în viață într-o zonă împădurită, după aproape două zile...

Toma-Alexandru Zerestea, copilul de cinci ani dispărut luni seara din localitatea Sebeșu de Jos, județul Sibiu, a fost găsit în viață într-o zonă împădurită, după aproape două zile de căutări intense.


Micuțul a fost localizat de un elicopter al echipelor de intervenție care survola zona, salvatorii fiind direcționați imediat către coordonatele exacte. Copilul se afla lângă o poieniță, la aproximativ doi kilometri de ferma de unde dispăruse.

În momentul în care a fost găsit, băiatul era conștient, însă vizibil epuizat și speriat, după ce a petrecut două nopți în frig, într-o zonă frecventată de animale sălbatice. Temperaturile au coborât în timpul nopții până în jurul valorii de zero grade.

La fața locului au intervenit echipaje medicale, care i-au acordat primul ajutor, ulterior copilul fiind transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Operațiunea de căutare a mobilizat forțe impresionante, printre care polițiști, jandarmi, pompieri, militari, piloți, voluntari și localnici. Imaginile surprinse din elicopter, făcute publice de Ministerul Afacerilor Interne, arată momentul în care copilul a fost reperat.


Autoritățile au transmis că băiatul este în stare stabilă, urmând să fie monitorizat de medici. Reprezentanții MAI au subliniat că intervenția a demonstrat capacitatea de mobilizare a instituțiilor și a comunității în situații critice.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article