Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, în urma doborârii avionului rusesc în Belgorod

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă joi după-amiază, la cererea Moscovei, care a acuzat Ucraina că a doborât un avion de transport militar rusesc,...

Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgenţă joi după-amiază, la cererea Moscovei, care a acuzat Ucraina că a doborât un avion de transport militar rusesc, a anunţat preşedinţia franceză a Consiliului, informează AFP.

Rusia a acuzat Ucraina că a doborât miercuri un avion de transport militar rusesc, de tip Il-76, deasupra regiunii de frontieră Belgorod, ucigându-i pe toţi cei aflaţi la bord, inclusiv 65 de prizonieri ucraineni.

Potrivit Moscovei, armata ucraineană ştia că prizonierii vor fi transportaţi cu avionul la Belgorod şi apoi la un punct de întâlnire la graniţă. Armata rusă susţine că forţele ucrainene au lansat două rachete dintr-un sistem de apărare antiaeriană pentru a doborâ avionul de transport, urmând apoi să dea vina pe Rusia.

Serviciul de informaţii militare ucrainean a afirmat miercuri seara că nu dispune de „informaţii de încredere” despre pasagerii de la bordul avionului rusesc doborât, confirmând totodată că un schimb de prizonieri cu Rusia era prevăzut să aibă loc în cursul zilei. Un alt avion, cu 80 de militari ucraineni, a fost întors din drum, iar schimbul de ostatici a fost anulat.

Între timp, bloggerii militari de la Kiev susţin că avionul venea, de fapt, din Orientul Mijlociu, încărcat cu rachete pe care ruşii urmau să le lanseze asupra oraşelor Ucrainene.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri seară o anchetă internaţională în cazul avionului rusesc doborât care, potrivit Moscovei, transporta prizonieri de război ucraineni în drum spre un schimb de prizonieri.

„Este evident că ruşii se joacă cu vieţile prizonierilor ucraineni, cu sentimentele părinţilor lor şi cu emoţiile societăţii noastre”, a spus el în discursul său zilnic, fără a confirma sau infirma dacă victimele erau prizonieri ucraineni.

In this article