Reținută în Italia: O moldoveancă de 27 de ani, suspectată de trafic de ființe, extrădată în R. Moldova

O moldoveancă de 27 de ani, originară din satul Petrești, raionul Ungheni, anunțată în căutare internațională a fost reținută în Italia de către BNC Interpol Roma. Conform Poliției...

O moldoveancă de 27 de ani, originară din satul Petrești, raionul Ungheni, anunțată în căutare internațională a fost reținută în Italia de către BNC Interpol Roma.

Conform Poliției Republicii Moldova, aceasta a fost extrădată prin intermediul Direcției Cooperare Polițienească Internațională și predată polițiștilor din Ungheni.

Femeia a fost anunțată în căutare în 2020, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de ființe umane, fiindu-i aplicată măsura de reprimare arestul preventiv pe un termen de 30 zile.

Suspecta a fost adusă în țară pe cale aeriană și a fost plasată în arest în Izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție din Ungheni.

In this article