Poliția din Hîncești a reținut un bărbat de 39 de ani, locuitor al raionului Căușeni, fiind suspectat de furt. Acesta a fost reținut de polițiști și reprezentanţi ai Pazei de Stat a MAI care au reacționat la declanșarea alarmei obiectivului aflat sub protecție. Bărbatul a fost prins chiar în timp ce ieșea din apartament cu mai multe bunuri (bijuterii și medalii).
Cazul a avut loc în noaptea de 26 spre 27 septembrie curent, iar suspectul ar fi pătruns în apartament prin deteriorarea lacătului de la ușă, în timp ce proprietarii lipseau.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore.
În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru furt, iar conform legislației în vigoare acesta riscă de până la 4 ani de închisoare.