Republica Moldova marchează astăzi 33 de ani de la proclamarea Independenței, votată de către Parlament pe 27 august 1991. Cu această ocazie, la Chișinău și în alte localități ale țării vor fi organizate mai multe evenimente festive.
Autoritățile au anunțat că în acest an Ziua Independenței va fi sărbătorită în capitală printr-un program cultural de excepție organizat pe parcursul a trei zile. Astfel, evenimentele festive dedicate aniversării a 33-a a Zilei Independenței Republicii Moldova au început în seara zilei de ieri printr-un concert de muzică electronică cu participarea formațiilor Golan Hybrid, Magic Flowers, Subcarpați și Andrew Rayel.
Astăzi, sărbătoarea va începe tradițional cu depuneri de flori la monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul memorial „Eternitate”.
Ulterior, președintele Parlamentului Igor Grosu și premierul Dorin Recean, însoțiți de membrii Cabinetului de miniștri, deputați, deputați ai primului Parlament, șefi ai instituțiilor publice centrale și locale, dar și cetățeni vor depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt.
În ajunul sărbătorii, președinta Maia Sandu a anunțat că a fost testată pozitiv pentru COVID-19 și va sta izolată câteva zile, fără a participa la evenimentele dedicate Zilei Independenței. Totuși, în seara zilei, președinta Maia Sandu va susține un discurs de felicitare pe scena din PMAN în jurul orei 21:35, în format video.
Cu ocazia Zilei Independenței, țara noastră va fi vizitată de președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, președintele Estoniei, Alar Karis, și președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs. Aceștia au fost invitați de către șefa statului Maia Sandu să sărbătorească împreună cu cetățenii noștri Ziua Independenței Republicii Moldova.
Seara, la 19:00, liderii Estoniei, Lituaniei și Letoniei vor urca pe scena din PMAN pentru a transmite mesajele de felicitare către cetățenii noștri.
În seara zilei de astăzi, pe scena din PMAN vor evolua Orchestra Națională de Tineret din Moldova împreună cu Radu Dolgan, Vlad Fotescu, Felicia Dunaf, Ștefan Albu, Gicu Cimbir cu programul: „Țară mică – cântec mare: Muzica anilor ‘60-80”, Surorile Osoianu, Satoshi, Irina Rimes și cunoscuta interpretă suedeză – Loreen.
Ziua Independenței va fi sărbătorită la nivel național în toate satele și orașele noastre cu depuneri de flori, expoziții, competiții sportive, concerte și acțiuni comemorative dedicate aniversării a 33 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.
Pe data de 28 august, în Piața Marii Adunări Naționale, se va desfășura cel de-al treilea spectacol – pe scena din Piața Marii Adunări Naționale va cânta interpreta din România – Delia, trupele Alternosfera din Republica Moldova și Okean Elzy din Ucraina. Toate concertele din PMAN încep la ora 18:00 și sunt transmise în direct, inclusiv pe pagina oficială a Guvernului Republicii Moldova.
Declarația de Independență a Republicii Moldova a fost adoptată de Parlament la 27 august 1991. Declarația de Independență a fost produsul schimbărilor geopolitice profunde și de amploare, care s-au produs în lume la sfârșitul anilor 90’ al secolului XX. Implozia URSS și destrămarea lagărului socialist au creat condiții propice pentru libera autodeterminare a popoarelor.