Reguli mai stricte pentru obținerea permisului auto în Moldova

Autoritățile din Republica Moldova pregătesc modificări importante în regulamentul de eliberare a permisului de conducere, care urmează să fie aplicate până la sfârșitul acestui an. Șoferii începători vor...

Autoritățile din Republica Moldova pregătesc modificări importante în regulamentul de eliberare a permisului de conducere, care urmează să fie aplicate până la sfârșitul acestui an. Șoferii începători vor primi un permis provizoriu valabil între unul și doi ani, iar în cazul unor abateri repetate sau accidente grave nu vor putea obține permisul permanent.

De asemenea, șoferii trecuți de 70 de ani vor fi supuși unor controale medicale mai frecvente, pentru a preveni accidentele cauzate de condițiile de sănătate.

Șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, a explicat că revizuirea regulamentelor este parte a implementării noilor directive europene privind siguranța rutieră și examinarea conducătorilor auto. „Directiva europeană urmărește reducerea la zero a traumelor și deceselor în trafic. Permisele provizorii vor fi acordate pentru 1-2 ani, iar în această perioadă, în cazul accidentelor grave sau al încălcărilor repetate, persoana nu va obține permis permanent. Frecvența verificărilor medicale va crește, mai ales pentru șoferii de peste 70 de ani”, a declarat Eșanu într-un podcast pentru zdg.md.

Examinarea practică va fi și ea înăsprită, cu introducerea unor tehnologii digitale, precum senzori pe pedalele examinatorului și camere video pentru a detecta orice intervenție suspectă. Certificatele medicale și documentele necesare pentru înscrierea la școlile auto vor fi verificate exclusiv electronic, iar fișele de examinare vor fi completate integral în format digital.

In this article