Recidivist periculos, trimis după gratii pentru trei infracțiuni

Un bărbat fără loc de trai, cu un istoric penal consistent, a fost condamnat la 10 ani de închisoare de către Judecătoria Soroca, sediul Florești, pentru tentativă de...

Un bărbat fără loc de trai, cu un istoric penal consistent, a fost condamnat la 10 ani de închisoare de către Judecătoria Soroca, sediul Florești, pentru tentativă de viol, vătămare corporală medie și violare de domiciliu, după ce a pătruns, noaptea, în casa unei femei și a agresat-o fizic și sexual.

Un individ cunoscut de autorități pentru multiple condamnări anterioare, a fost găsit vinovat de săvârșirea a trei infracțiuni grave: tentativă de viol, vătămare intenționată medie a integrității corporale și violare de domiciliu.

Potrivit sentinței pronunțate pe 24 iulie 2025, faptele s-au produs în seara de 7 martie 2025, în jurul orei 23:00, în orașul Florești. Aflat în stare avansată de ebrietate, bărbatul a pătruns ilegal în locuința unei femei, unde a încercat să întrețină un raport sexual neconsimțit, agresând-o fizic în mod brutal. Victima a suferit leziuni grave, inclusiv fractură de humerus, luxații și comoție cerebrală, fiind spitalizată timp de o lună.

Un alt incident s-a produs la 14 martie, când inculpatul a pătruns, din nou ilegal, într-un imobil și a refuzat să-l părăsească, fiind evacuat doar la intervenția poliției. Potrivit informațiilor, bărbatul a fost concubinul fiicei decedate a victimei.

Procurorul de caz a cerut o pedeapsă cumulată de 10 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis. Apărătorul inculpatului a cerut o pedeapsă minimă, în timp ce victimele și avocatul acestora au susținut poziția acuzatorului.

Instanța a stabilit că „prin acțiunile sale, inculpatul a manifestat intenție directă și a dat dovadă de un pericol social extrem”, reținând existența tuturor elementelor constitutive ale infracțiunilor. Magistrații au precizat că infracțiunea de viol, chiar în fază de tentativă, este considerată consumată din momentul inițierii raportului sexual prin constrângere, iar în acest caz, acțiunile au fost întrerupte doar datorită intervenției unui vecin.

În urma analizării probelor, inclusiv a raportului de expertiză medico-legală și a declarațiilor martorilor, vinovatul a fost condamnat la:

  • 5 ani de închisoare pentru tentativă de viol,
  • 4 ani pentru vătămare corporală medie,
  • 2 ani pentru violare de domiciliu.

Pedeapsa cumulată, conform prevederilor legale, este de 10 ani de detenție într-un penitenciar de tip închis.

Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

In this article