Reacția PSRM: Decizia de a cere instituirea unui nou “lockdown” aparţine Maiei Sandu

Decizia de a cere instituirea unui nou “lockdown” aparţine Maiei Sandu şi nicidecum majorăţii membrilor CSS. Maia Sandu trebuie să dea dovadă de mai mult curaj şi responsabilitate...

Decizia de a cere instituirea unui nou “lockdown” aparţine Maiei Sandu şi nicidecum majorăţii membrilor CSS. Maia Sandu trebuie să dea dovadă de mai mult curaj şi responsabilitate şi să spună adevărul, că ea cere blocarea totală a economiei pentru cel puţin două săptămâni. Aceasta este poziția PSRM, după ședința de astăzi a Consiliului Suprem de Securitate.

“În calitate de lider al fracţiunii parlamentare a PSRM, am fost invitat astăzi la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate pe tema pandemiei. Ne bucură faptul că, în sfârşit a ajuns şi la instituţia prezidenţială informaţia că situaţia pandemică în ţară este gravă şi are tendinţe negative. Noi tragem alarma la această temă de câteva săptămâni, perioadă în care am tot făcut apeluri la dialog cu Preşedinţia, însă auzeam drept răspuns doar “alegeri parlamentare anticipate”.

Sunt nevoit să vin şi cu unele precizări, ca urmare a declaraţiilor făcute de Maia Sandu după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate. Subliniez că decizia de a cere instituirea unui nou “lockdown” aparţine Maiei Sandu şi nicidecum majorăţii membrilor CSS. Maia Sandu trebuie să dea dovadă de mai mult curaj şi responsabilitate şi să spună adevărul, că ea cere blocarea totală a economiei pentru cel puţin două săptămâni.

Am spus la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, repet şi acum: PSRM crede în continuare că nu trebuie să distrugem economia şi suntem împotriva “lockdownd-ului” pe care insistă Maia Sandu.

În condiţiile în care Maia Sandu cere în continuare alegeri parlamentare anticipate, solicitarea Maiei Sandu de a stopa orice activitate economică pentru următoarele săptămâni pare, cel puţin, ciudată. Cetăţenii văd o contradicţie clară în acţiunile şi cerinţele şefului statului şi devin tot mai derutaţi.

Noi credem că preşedintele ţării trebuie să-şi execute obligaţiunile constituţionale şi să desemneze candidatul la funcţia de prim-ministru. Iar indicaţiile la adresa Parlamentului şi Guvernului nu ţin nicidecum de competenţa şefului statului.

Dacă are propuneri de acţiuni legate de combaterea pandemiei, să le facă public, inclusiv cu indicarea surselor financiare, dacă acestea prevăd cheltuieli. Aşa ar face un preşedinte responsabil şi profesionist, căruia îi pasă de ţară, de cetăţeni şi care ştie să rezolve probleme, nu doar să le creeze”, se arată în comunicatul de presă al președintelui Fracțiunii PSRM.

Amintim că Maia Sandu a anunțat în această seară, după ședința CSS, că în țara noastră urmează să fie instituită stare de urgență.

In this article