Primăria Chișinău a alocat 40 de milioane de lei pentru lupta împotriva Covid-19. Mai mult, municipalitatea a pregătit mai multe scenarii, unde sunt prevăzute sume de până la 300 de milioane de lei. Cel puțin acesta este reacția primarului general al capitalei, Ion Ceban, după ce mai mulți consilieri din CMC au venit cu mai multe acuzații, că precum Primăria Chișinău cheltuie prea mulți bani pe infrastructură, transmite Breaking News.
„În prezent, toate instituțiile medicale municipale sunt dotate, medicii sunt echipați, fiind procurate și distribuite toate cele necesare, lucru confirmat astăzi și de toții șefii instituțiilor. Asta deoarece toate eforturile primăriei sunt redirecționate în acest sens.
Acum am elaborat și alte scenarii care ne-ar da posibilitatea să repartizăm în caz de urgență la prima etapă în jur de 150 de milioane de lei, la a doua etapă o sumă de până la 260 de milioane de lei și 300 de milioane”, a precizat edilul
De precizat că Primăria a stopat în acest sens toate licitațiile care urmau să aibă loc în viitorul apropiat. „Lucrările care sunt în desfășurare, trebuie să identificăm căi juridice, dacă încheiem contractele sau nu. Dacă vedem că situația se va înrăutăți și licitația a fost făcută, iar contractul nu a fost încheiat, banii vor fi redirecționați”, a conchis Ion Ceban.