Tot mai mulţi deputaţi ai PPDA continuă să se războiască cu „trolii galbeni” de pe Internet, din tabăra PAS şi a Maiei Sandu. Astfel, postarea lui Vasile Năstase, fratele lui Andrei, care susținea că trolii PAS atacă liderii formațiunii, a fost apreciată de colega sa de formaţiune şi Parlament, Inga Grigoriu, transmite Breaking News.
„Hoardele de trolli s-au regrupat, au schimbat tactica și stăpânii. Trolii galbeni, roșii, albaștri, de toate culorile sar ca păduchii în frunte”, a postat Vasile Năstase.
“Dar mai ales, galbeni”, i-a ţinut isonul Inga Grigoriu, făcând trimitere la postacii plătiţi de PAS.
Anterior, într-o postare pe Facebook, bloggerul Eugen Luchianiuc a scris că trollii de pe Internet ai PLDM-ului, formaţiune din care a făcut parte Maia Sandu, au găsit un loc călduţ chiar în interiorul Partidului Acţiune şi Solidaritate. Bloggerul a făcut atunci trimitere la Dumitru Alaiba, fost consilier al prim-ministrului Vlad Filat, actualmente deputat PAS. Potrivit lui Luchianiuc, Alaiba ar fi, de fapt coordonatorul “armatei de trolli” ai Maiei Sandu.