Președintele țării, Igor Dodon, spune că negocierile cu Federația Rusă cu privire la acordarea unui credit de 200 de milioane de euro va fi reluat în cel mai scurt timp. Banii vor fi direcționați spre construcția drumurilor și susținerea agenților economici.
“Reluăm negocierile, în următoarele zile va fi schimb de scrisori și va fi reluată procedura. Cred că procedurile se pot face repede. Noi avem nevoie de acești bani pentru a-i investi în economie: în construcția drumurilor și în susținerea agenților economici. Dacă banii aceștia nu erau blocați, veneam acum cu suport mai real”, a spus Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”.
Precizăm că Republica Moldova și Federația Rusă reiau negocierile privind acordarea unui împrumut de 200 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de Igor Dodon, după vizita oficială la Moscova. La începutul acestui an, Moldova a semnat un acord de credit cu Federația Rusă în valoare de 200 de milioane de euro. Documentul a fost ratificat în Parlament, dar Înalta Curte l-a declarat neconstituțional. Decizia a fost luată de magistrații constituționali în data de 7 mai, iar la bază au stat trei sesizări ale deputaților Sergiu Sîrbu (Pro Moldova), Sergiu Litvinenco (PAS) și Dinu Plîngău (PPDA).