Putin anunță că Rusia își suspendă participarea la ultimul mare tratat de dezarmare nucleară

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, 21 februarie, în discursul adresat parlamentului, că Rusia își suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor...

Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, 21 februarie, în discursul adresat parlamentului, că Rusia își suspendă participarea la tratatul New START (Noul START, Tratatul privind reducerea armelor nucleare strategice) cu Statele Unite, care limitează arsenalele nucleare strategice ale celor două părți, transmit Reuters, dpa și AFP.

‘În această privință, sunt obligat să anunț astăzi că Rusia își suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive’, a spus Putin la finalul discursului susținut la aproape un an de la debutul invaziei ruse în Ucraina.

Tratatul New START a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare la 5 februarie 2011 și a fost prelungit în 2021 cu cinci ani imediat după ce președintele american Joe Biden și-a preluat mandatul.

Tratatul limitează arsenalele nucleare ale Statelor Unite și Rusiei la 800 lansatoare și 1550 de focoase de fiecare parte.

Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experților. Împreună, SUA și Rusia dețin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.

In this article