Partidul Socialiștilor din Republica Moldova marchează 23 de ani de la fondare. Cu această ocazie, președintele țării, Igor Dodon, a adresat un mesaj de felicitare:
„Este partidul pe care am onoarea să-l conduc din luna decembrie 2011 și care mi-a acordat încredere, înaintîndu-mi candidatura în anul 2016 la funcția de Președinte al țării.
Partidul Socialiștilor este cu adevărat un partid al poporului, un partid care stă la straja statalității moldovenești, identității, păcii interetnice, neutralității, politicii externe echilibrate, valorilor tradiționale, care apără interesele omului simplu. Începînd cu anul 2014, Partidul Socialiștilor este cel mai mare partid parlamentar din țara noastră. Formațiunea și-a menținut statutul respectiv și în timpul alegerilor din anul 2019. Zinaida Greceanîi, Președintele Partidului Socialiștilor, a devenit speaker al Parlamentului Republicii Moldova.
Anul trecut, Partidul Socialiștilor a avut rolul principal în înlăturarea regimului oligarhic al lui Vlad Plahotniuc și a participat la formarea a două coaliții parlamentare. În timpul alegerilor locale din anul 2019, Ion Ceban, candidat PSRM, a devenit primul reprezentant al forțelor de stînga din toată istoria Moldovei independente, care a cîștigat alegerile primarului general al municipiului Chișinău. Astăzi, reprezentanții Partidului Socialiștilor conduc 20 de raioane ale țării, 8 centre raionale și aproximativ 200 de localități.
Fiecare deputat al Parlamentului din partea Partidului Socialiștilor, fiecare primar, președinte de raion, consilier local, precum și fiecare activist al partidului – este membru al echipei mele. Am încredere în acești oameni și știu că mă pot baza pe ei în orice situație critică.
Sunt sigur că principalele victorii și succese ale Partidului Socialiștilor abia urmează. Doresc Președintelui PSRM, Zinaida Greceanîi, precum și fiecărui membru al partidului, multă sănătate și succese în toate. Dragi colegi, cel mai important lucrul este să păstrați unitatea echipei, conștientizarea corectitudinii drumului pe care l-ați ales și încrederea în victorie!”, se arată în mesajul președintelui.