Protestele profesorilor din fața Parlamentului: Igor Grosu promite că autoritățile vor căuta soluții pentru salarii mai mari

Președintele Parlamentului Igor Grosu a promis, în fața profesorilor care protestează astăzi, 13 decembrie, că autoritățile vor căuta soluții pentru a majora salariile în domeniul educației. Protestatarii au...

Președintele Parlamentului Igor Grosu a promis, în fața profesorilor care protestează astăzi, 13 decembrie, că autoritățile vor căuta soluții pentru a majora salariile în domeniul educației. Protestatarii au venit cu o reacție.

„O să căutăm soluții”, le-a spus Igor Grosu profesorilor.

„Să găsiți”, a fost replica profesorilor veniți la protest în fața Parlamentului.

Întrebat care ar fi soluțiile, șeful Legislativului a declarat că: „E vorba de valoarea de referință și la non-didactici și la didactici și nu doar pe domeniul dat”.

Breakingnews.md amintește că profesorii din Republica Moldova au organizat astăzi, 13 decembrie, începând cu ora 10:00, un protest în fața Parlamentului. Aceștia sunt nemulțumiți de faptul că autoritățile nu au inclus în proiectul bugetului de stat pentru anul 2025 cerințele lor privind creșterea salariilor.

In this article