
Un nou protest a avut loc joi, 27 martie, în fața Primăriei din Comrat, organizat de Mihail Vlah, consilier al guvernatoarei Găgăuziei, Evghenia Guțul. Participanții au semnat o petiție prin care au cerut eliberarea Evgheniei Guțul și au acuzat partidul de guvernământ din Moldova de dictatură.
Protestatarii, susținători ai partidului declarat neconstituțional Șor, sunt fețe care pot fi observate cu regularitate la astfel de manifestații. Aceștia nu au luat cuvântul, doar i-au ascultat pe Mihail Vlah și Ivan Bessarab, reprezentantul activiștilor protestatari din Congaz, transmite breakingnews.md cu referire la IPN.
Principalul mesajul transmis la manifestație a fost că reținerea guvernatoarei Evghenia Guțul este o răfuială împotriva găgăuzilor, dictată de președintele R. Moldova, Maia Sandu.
În general, reținerea guvernatoarei este percepută ca o presiune asupra întregii Găgăuzii. Mihail Vlah a îndemnat manifestanții să semneze în favoarea eliberării Evgheniei Guțul, petiția urmând să fie trimisă autorităților de la Chișinău.
Organizatorii i-au cerut și primarului Serghei Anastasov să semneze pentru eliberarea Evgheniei Guțul. Reprezentanții Primăriei nu au ieșit la protestatari, motiv pentru care solicitarea a fost dusă în clădirea autorității locale.
Protestatarii au căzut de acord că este necesar să iasă mai des la proteste pe întreg teritoriul Găgăuziei și să continue să adune semnături.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!