Procuratura Anticorupție anunță trimiterea în judecată a șefului suspendat al CNA și complicilor săi pentru îmbogățire illicită și activități financiare Ilegale

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a șefului suspendat al Direcției generale...

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a șefului suspendat al Direcției generale urmărire penală a Centrului Național Anticorupție, fiindu-i incriminată săvârșirea a 14 capete de acuzare, exprimate în comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită, practicarea ilegală a activității financiare și fals în declarațiile de avere și interese personale și alți patru complici ai săi, fiindu-le incriminată săvârșirea infracțiunii de complicitate la comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită și practicarea ilegală a activității financiare (art. 42 alin.(2), art. 3302 alin.(1), art. 42 alin.(3), art. 2411 alin.(2), art. 3521, art. 3521 alin.(2) din Codul penal). 

Urmărirea penală a fost pornită în decembrie 2021, de către Procuratura Anticorupție, în temeiul unor investigații inițial jurnalistice, care fiind ulterior verificate prin procedee probatorii, și-au confirmat temeinicia aferent bănuielilor rezonabile despre comiterea unor infracțiuni.

Perioada investigată de procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Serviciului de Investigație și Securitate (SIS) și Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a fost 2012-2021, când inculpatul principal deținea funcția de șef al Secției din cadrul Direcției generale urmărire penală CNA, șef al Direcției generale teritoriale „Nord” CNA și apoi șef al Direcției generale urmărire penală (DGUP) a CNA, care gestiona întregul proces de urmărire penală din cadrul CNA până la 8 decembrie 2021, când a fost reținut în acest dosar și ulterior suspendat din funcție.

În cadrul investigației, au fost audiați 114 martori și efectuate mai multe acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație pentru cercetarea completă și obiectivă a circumstanțelor cazului, inclusiv zeci de percheziții și sute de demersuri către furnizori de date relevante și autorități implicate în înfăptuirea justiției. Dosarul penal trimis în judecată are 98 volume, iar rechizitoriu are 293 file.

Practicarea ilegală a activității financiare

Potrivit probelor administrate, în perioada 2012-2021, șeful DGUP a CNA suspendat a organizat o structură financiară fără înregistrare și licențiere, contrar prevederilor legale, acordând împrumuturi din surse necunoscute în suma totală de 1 649 000 EUR și 40 000 dolari SUA, ceea ce constituie echivalentul a peste 34 milioane lei MDL. Pentur comparație, potrivit declarației de avere, șeful DGUP a CNA suspendat primea un salariu anual de la CNA de aproximativ 280 000 lei MDL.

În scopul realizării intențiilor infracționale urmărite, contractele de împrumut acordate persoanelor fizice și juridice erau încheiate în formă simplă scrisă, pentru a nu fi raportate în caz de perfectare și autentificare notarială Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor în condițiile legii cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, cu indicarea unei sume din start majorate de la 10% până 30% în raport cu suma real împrumutată, astfel încât să acopere dobânda stabilită în mod voalat, prin indicarea camuflată în contractul de împrumut a dobânzii la mărimea 0 (zero) %, creând astfel aparența la toate contractele că acestea se oferă fără careva beneficii materiale și/sau generatoare de profit.

Consecvent, în scopul asigurării executării obligațiilor contractuale, la solicitarea personală a șefului DGUP a CNA, erau instituie drepturi de ipotecă, gaj, cât și încheiate contracte de vânzare-cumpărare a unor bunuri imobile (apartamente, case individuale, terenuri, construcții și încăperi nelocative), cu transcrierea dreptului de proprietate pe numele său și/sau a rudelor sale apropriate, aceste restricții fiind ulterior ridicate la restituirea deplină a mijloacelor financiare împrumutate și achitării dobânzilor stabilite cu părțile împrumutate.

Șeful DGUP a CNA suspendat și complicii acestuia au obținut astfel venituri în sumă de până la 10% anual din sumele inițial împrumutate. Urmare a efectuării acțiunilor de urmărire penală, cu aportul Comisiei Naționale a Pieței Financiare și Serviciului Fiscal de Stat, s-a stabilit că prin aceste acțiuni ilegale, șeful CNA a cauzat bugetului public național un prejudiciu în sumă de 2 404 860 lei MDL, aceasta fiind impozitul pe venit ce urma a fi achitat la stat.

Îmbogățire ilicită și fals în declarații

Contrar prevederilor legale, în perioada 2014-2021, deținând funcții de conducere în cadrul CNA, prin înțelegere prealabilă și comun acord cu complicii săi, tot el a deținut personal cât și prin intermediul complicilor, bunuri mobile și imobile, inclusiv mijloace financiare în valută națională și străină, a căror valoarea depășește substanțial mijloacele dobîndite și s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obținute licit. Și anume, din probele administrate s-a constatat, că șeful DGUP a CNA suspendat a realizat cheltuieli totale care depășesc veniturile totale legale obținute cu soția sa cu suma de 1 931 087 lei MDL și s-a stabilit o diferență intre cheltuieli și venituri legale pentru mama și fratele acestuia în suma de 7 284 483 lei MDL și 4 405 041 lei MDL, respectiv. Deci diferența dintre veniturile și cheltuielile realizate de șeful DGUP a CNA suspendat pentru perioada 2014-2021, inclusiv bunurile deținute prin intermediul mamei și fratelui său, constituie suma de peste 13.6 milioane lei MDL. Această sumă exclude veniturile obținute prin practicarea ilegală a activității financiare menționată supra.

De asemenea, din probele administrate s-a demonstrat că șeful DGUP a CNA suspendat intenționat a inclus informații false referitoare la averea sa în conținutul de declarațiilor de avere și interese persoanele pentru anii 2012-2020.

Sechestre

În scopul garantării executării pedepsei amenzii, recuperării prejudiciului și eventualei confiscări speciale, au fost aplicate sechestre pe bunuri imobile cu valoarea de piață de peste 26 milioane lei MDL, inclusiv asupra următoarelor bunuri a cărui beneficiar efectiv este șeful DGUP a CNA suspendat – 408 terenuri agricole din raionul Ungheni, 14 terenuri, construcții de agrement și comerciale din mun. Ungheni și 23 de locuri de parcare amplasate în mun. Chișinău.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea împutată legea prevede pedeapsă sub formă de amendă în mărime de la 300 000 la 400 000 lei sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani (în cazul art.3302 alin.(1) din Codul penal), amendă în mărime de la 85 000 la 135 000 lei sau cu închisoare de la 2 pînă la 5 ani (în cazul art.2411 alin.(2) din Codul penal) și amendă în mărime de la 20 000 la 30 000 lei sau cu închisoare de pînă la 1 an, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 (în cazul art.3522 alin.(2) din Codul penal).

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

In this article