
Procuratura Anticorupție a oferit noi informații în dosarul care vizează presupuse acte de corupție în procesul de aplicare a amnistiei, precizând că printre persoanele investigate se află și funcționari publici.
Instituția a comunicat pentru IPN că, în urma perchezițiilor desfășurate marți în mai multe penitenciare și în alte locații din țară, au fost ridicate documente, înscrisuri de ciornă și dispozitive electronice ce ar putea conține informații relevante pentru desfășurarea anchetei.
Potrivit procurorilor, mai multe persoane au deja statut procesual în cadrul cauzei penale, iar materialele colectate urmează să fie examinate și analizate de anchetatori.
Reprezentanții Procuraturii Anticorupție au precizat că investigația se află într-o etapă activă și că, pentru moment, nu pot fi oferite mai multe detalii, pentru a nu prejudicia mersul urmăririi penale.
Dosarul vizează presupuse fapte de corupere activă și pasivă în legătură cu aplicarea legii amnistiei adoptate cu ocazia marcării a 30 de ani de Independență a Republicii Moldova, precum și a unor prevederi din Codul Penal care ar fi permis eliberarea din detenție a unor persoane condamnate pe viață.
Pentru știri de ultimă oră, urmărește-ne pe canalul nostru de TELEGRAM!

