PRO Moldova este gata să susțină un guvern propus de Maia Sandu, dar și-ar dori să facă parte din echipă

Liderul PRO Moldova, Andrian Candu, este gata să susțină un Guvern propus de președintele ales Maia Sandu. Totodată, finul lui Plahotniuc sugerează că partidul său ar fi bine...

Liderul PRO Moldova, Andrian Candu, este gata să susțină un Guvern propus de președintele ales Maia Sandu. Totodată, finul lui Plahotniuc sugerează că partidul său ar fi bine să participe la guvernare. Declarațiile au fost făcute la postul de televiziune N4.

„Putem să participăm în tot ce înseamnă suportul pentru un Guvern minoritar. Să-și asume ea cine este prim-ministru, să vedem cum sunt asumate responsabilitățile, domeniile. Orice partid vrea să participe la guvernare. Andrian Candu de funcție nu are nevoie. Slavă Domnului. Nu stau azi în politică pentru că am nevoie de funcție și am ambiție politică. Dar am vrea să participăm la acea schimbare, cu experiența pe care o avem și cu expertiza pe care o avem. Dacă noi prin expertiză putem să contribuim la acea schimbare care este așteptată, da. Dacă nu, nu”, a declarat Candu.

In this article