Punctul de trecere a frontierei Rafah, situat între Fâșia Gaza și Egipt, a fost deschis miercuri dimineața pentru a permite o evacuare limitată a persoanelor din Gaza. Pe prima listă de ieșire s-au aflat aproximativ 80 de palestinieni răniți care au ajuns deja în Egipt și câteva sute de străini și palestinieni cu dublă cetățenie.
Potrivit unui oficial american de rang înalt, se preconizează că aproximativ 500 de persoane ar putea fi eliberate astăzi, iar acest număr ar putea crește la aproximativ 1.000 de persoane pe zi începând de mâine. Nu s-a stabilit încă o perioadă exactă pentru evacuarea străinilor din enclavă.
Această operațiune a fost mediată de Qatar și a fost rezultatul unui acord între Israel, Hamas și Egipt, în coordonare cu Statele Unite. Acordul vizează eliberarea străinilor și a răniților grav din Fâșia Gaza și este separat de negocierile referitoare la eliberarea ostaticilor ținuți de Hamas în această zonă.
Ministerul de Externe al Republicii Moldova a colaborat strâns în acest proces, furnizând listele necesare tuturor părților implicate și menținând legătura cu Ministerul Afacerilor Externe al Egiptului pentru a asigura evacuarea în siguranță a cetățenilor moldoveni.
Conform informațiilor oficiale, în prezent, Fâșia Gaza găzduiește peste 7.000 de cetățeni străini, iar evacuarea acestora va fi realizată treptat. MAEIE a precizat că, în prima fază, tranzitul prin punctul de trecere Rafah va fi permis pentru personalul organizațiilor internaționale și pentru persoanele care necesită îngrijiri medicale.
În prealabil, oficialii MAEIE au indicat că în Fâșia Gaza se află aproximativ 120 de cetățeni moldoveni, dintre care doar 50 au solicitat asistență pentru evacuare.