Primarul capitalei denunță posibila fraudare a alegerilor locale prin noi regulamente introduse de CEC

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a emis o serie de acuzații severe împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC) și Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), susținând că noile reguli...

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a emis o serie de acuzații severe împotriva Comisiei Electorale Centrale (CEC) și Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), susținând că noile reguli introduse pentru alegerile locale din acest an pot favoriza fraudarea procesului electoral.

Ceban a subliniat mai multe aspecte care, în opinia sa, arată o tendință îngrijorătoare în organizarea scrutinului:

1. Organizarea scrutinului pe durata a două zile: Primarul afirmă că această măsură va permite aducerea oamenilor să voteze pentru cine trebuie lor în a doua zi. „Anul acesta la alegerile locale se vrea 2 zile de organizare a scrutinului electoral”, a declarat Ceban.

2. Votul pe baza pașaportului, fără viză de reședință sau domiciliu: Ceban susține că aceasta permite manipularea listelor electorale. „Pe unele liste din localitățile Chișinăului au dispărut votanții, iar în alte localități au adăugat câteva sute și mii”, a subliniat el.

3. Excepții în privința vizei de reședință sau domiciliu: Ceban a criticat faptul că unii cetățeni sunt neadmiși la vot dacă au viză de reședință sau domiciliu cu 3 luni înainte de ziua scrutinului, în timp ce există excepții pentru studenții noi și pentru cei care își schimbă viza între sectoare.

4. Eliminarea ștampilei pe fișa de însoțire a buletinului: „S-a decis că nu mai este nevoie de această confirmare și toți orbește trebuie să avem încredere în sistemul lor și bazele date de ASP, instituții cordonate de PAS”, a spus Ceban.

Primarul Chișinăului a afirmat că aceste schimbări sunt parte dintr-o strategie de a „salva pielea PAS” și de a-l exclude din cursa pentru Chișinău. „CEC se pregătește de fraudarea alegerilor locale, iar interesul PAS este Chișinău, inclusiv scoaterea mea din cursă”, a declarat el.

În încheiere, Ceban a condamnat acțiunile celor 6 din 9 membri ai CEC delegați de PAS și a cerut demisia președintei CEC, Angela Caraman: „Voi continua să repet, Angela Caraman, membru și fost consilier local PAS la Ghidighici, trebuie să își prezinte demisia.”

Primarul a anunțat că va informa instituțiile internaționale despre acțiunile CEC, ceea ce poate atrage atenția asupra procesului electoral din Chișinău.

In this article