Președintele Parlamentului a mers la baștină, în raionul Briceni, unde a discutat cu cetățenii

Toate inițiativele PSRM votate în Parlament sunt rezultatul comunicării cu cetățenii, inclusiv cu locuitorii raionului Briceni, acesta a fost mandatul alegătorilor pe care l-am realizat...

Toate inițiativele PSRM votate în Parlament sunt rezultatul comunicării cu cetățenii, inclusiv cu locuitorii raionului Briceni, acesta a fost mandatul alegătorilor pe care l-am realizat conștiincios. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, în cadrul unei vizite în raionul Briceni.

Deputatul PSRM a avut întrevederi cu locuitorii din mai multe sate din raion cu care a discutat despre ce au reușit să facă socialiștii în cei doi ani de activitate în Parlamentul de legislatura a X-a, despre inițiativele economice și sociale, de implementarea cărora în primul rând aveau nevoie cetățenii, în special în condițiile pandemiei.

În cadrul discuției cu Zinaida Greceanîi cetățenii și-au exprimat totala încredere că echipa de profesioniști a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor va putea identifica soluții reale pentru toate problemele societății.

In this article