Președintele Parlamentului a discutat cu Ambasadoarea Germaniei despre proiectele de realizare a agendei europene

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Margret Maria Uebber, care și-a început recent misiunea în țara noastră. Oficialii au discutat...

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Margret Maria Uebber, care și-a început recent misiunea în țara noastră. Oficialii au discutat despre problemele cu care se confruntă astăzi cetățenii Republicii Moldova, dar și despre situația din regiune.

În context, Președintele Parlamentului a mulțumit pentru ajutorul oferit de Germania atât în gestionarea fluxului de refugiați, cât și pentru proiectele de dezvoltare a țării noastre. „Republica Federală Germană se numără printre cei mai importanți parteneri externi ai Republicii Moldova, iar în ultimul an simțim un suport aparte care ne face mai rezistenți la provocările curente generate de impactul războiului nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus șeful legislativului.

În cadrul întrevederii au fost abordate și subiecte precum criza alimentară și scenariile pe care le are actuala guvernare pentru achiziționarea și stocarea de gaze naturale și alte resurse energetice. Președintele Parlamentului a menționat că Republica Moldova are nevoie de cât mai mulți investitori străini care să investească la noi acasă, creând locuri noi de muncă și generând creștere economică, precum și de expertiză în tot ce ține de eficiența energetică.

Demnitarii au vorbit și despre prioritățile Parlamentului. „Prioritatea zero este reforma justiției. Noi vom continua să facem regulă în justiție; să votăm legi bune pentru a îmbunătăți mediul de afaceri; să reformăm sectorul nostru de securitate; să îmbunătățim accesul la educație și multe altele”, a afirmat Președintele Parlamentului.

La rândul său, ambasadoarea Margret Maria Uebber a confirmat sprijinul Germaniei pentru schimbările pornite de autoritățile din țara noastră, menite să îmbunătățească viața oamenilor și să contribuie la realizarea agendei europene a Republicii Moldova.

In this article