Președintele a salutat faptul că în Parlament a fost asigurat cvorumul necesar pentru proiectele sociale

Președintele țării, Igor Dodon, a salutat faptul că în Parlament a fost asigurat cvorumul necesar pentru ca Guvernul “să mai facă încă un pas important în acțiunea sa...

Președintele țării, Igor Dodon, a salutat faptul că în Parlament a fost asigurat cvorumul necesar pentru ca Guvernul “să mai facă încă un pas important în acțiunea sa de a ajuta financiar cetățenii, de a majora salariile medicilor, a da un ajutor financiar pensionarilor, agricultorilor și altor categorii de cetățeni”.

Șeful statului a precizat că așa cum a promis, banii vor ajunge la oameni, “oricât de tare s-ar împotrivi Maia Sandu, Plahotniuc, Șor, Candu, Năstase și toată această Alianță a Haosului pe care ei au creat-o”, spune președintele.

“Pentru modul în care au încercat să blocheze inclusiv astăzi ca banii să ajungă la cetățeni, să le fie rușine!”, a mai scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Precizăm, dacă timp de 72 de ore deputații nu vor depune o moțiune ce cenzură, Guvernul poate trece imediat la implementarea pachetului social de legi.

„Dacă se va depune moțiune de cenzură, noi vom veni cu noi și noi soluții pentru ca banii să ajungă oricum la oameni”, a conchis șeful statului.

In this article