Președinta Maia Sandu a vizitat localitățile Satu Nou și Porumbrei, din Cimișlia și a participat la deschiderea unui drum nou în zonă

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers marți în localitățile Satu Nou și Porumbrei, raionul Cimișlia, ca să discute cu oamenii. Ca peste tot în țară, localnicii sunt preocupați...

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers marți în localitățile Satu Nou și Porumbrei, raionul Cimișlia, ca să discute cu oamenii. Ca peste tot în țară, localnicii sunt preocupați de prețurile mari, de pericolul războiului din Ucraina, de condițiile de trai din localități.

Șefa statului a vorbit cu localnicii despre măsurile pe care le întreprind autoritățile de la Chișinău pentru susținerea gospodăriilor cu venituri reduse, despre programele de sprijin a întreprinderilor mici și mijlocii, despre finanțarea proiectelor de dezvoltare a comunităților.

„Tot marți, am participat și la deschiderea unui nou sector de drum – Porumbrei – Cimișlia, o parte a traseului ce leagă capitala de Giurgiulești. Prin noua porțiune de șosea, conducătorii auto vor ocoli mai multe localități din zonă, călătorind mai rapid și mai în siguranță. Drumurile de calitate reduc costurile de afaceri, aduc investiţii, îmbunătățesc accesul oamenilor din sate și orașe la serviciile publice”, a subliniat Președinta Maia Sandu. În următoarea perioadă, guvernarea și-a propus să finalizeze mai multe proiecte de infrastructură rutieră, ca cetățenii noștri să se bucure de o calitate a drumurilor așa cum este și în spațiul european.

In this article